Parteneriate externe

Acum ești student la Medicină la Cluj, visul ți s-a împlinit, dar ca și tine mai sunt mii de alți studenți care își trăiesc visul într-o altă Universitate undeva într-un alt colț de lume. De ce să nu îi cunoști și de ce să nu înveți puțin despre țara lor și modul în care practică ei medicina?

Fig 1- PasaportÎn calitate de student, oportunitățile de a avea parte de experiențe clinice, de cercetare sau universitare sunt nenumărate, așa că profită de șansa care ți-a fost oferită prin aderarea la UE și sistemul de învățământ universitar Bologna.

Iată care sunt cele mai convenabile variante de „turism medical pe care le aleg studenții UMF Cluj:

  • Stagiile clinice sau de cercetare realizate prin intermediul proiectului OSM, Schimburi Internaționale (vezi Capitolul 5). Timp de o lună în timpul vacanței de vară vei avea ocazia să efectuezi un stagiu clinic sau de cercetare într-una din Universitățile partenere din America de Sud, Europa, Asia sau Africa. Locurile disponibile pentru stagiile de vară în străinătate se vor face publice în timpul anului corespunzător, înaintea depunerii dosarelor. Vei putea să participi la concursul de distribuire a stagiilor încă din primii ani de studiu, așa că nu pierde ocazia și înscrie-te!
  • JPEMS – Joint Program for European Medical Studies – special pentru studenții anului 2, îmbină cursurile universitare cu un program de cercetare, astfel timp de un semestru vei avea ocazia să înveți cum se face cercetare la cel mai înalt nivel și să te concentrezi pe o temă aleasă în vederea obținerii unei publicații.
  • Programul European Erasmus este considerat a fi cea mai complexă experiență extra-Clujeană deoarece presupune efectuarea de stagii și cursuri și susținerea examenelor, pe care în mod normal le-ai efectua acasă, într-o universitate din Europa. De asemenea, experiența de a trăi într-un alt oraș, o altă țară, de a vorbi o altă limbă și de a-ți face prieteni noi implică o dezvoltare pe plan personal, ce nu poate fi obținută în niciun alt fel. În acest caz, locurile Erasmus disponibile pentru anul următor vor fi făcute publice în anul universitar în care http://cialisvsviagracomparison.com/ are loc concursul. Trebuie să știi că ai ocazia să efectuezi un Erasmus o singură dată pe perioada studenției.
  • Erasmusul de Plasament îl vei putea efectua numai dacă ai efectuat anterior și un program de schimb Erasmus. Acesta presupune efectuarea de stagii clinice timp de minim 3 luni într-un centru universitar din Europa, la alegere.

Dacă nu te-am convins prin varaintele mai sus expuse, mai doresc să îți spun că prin aceste programe vei avea ocazia să cunoști Profesori de renume din întreaga planetăși să asiști la cursurile lor, să ai experiența practică diferită de cea cu care ai fost obișnuit în clinicile Clujene, să asiști la proceduri medicale pe care nu ai avut încă ocazia să le vezi, să te concentrezi pe o specialitate care te interesează, să înveți limbi străine, să cunoști noi culturi și moduri de viață, să călătorești, să vezi lumea, să devii un adult complex, să-ți deschizi mintea și sufletul, să devii mai împăcat cu propria-ți persoană.

Related Posts

 
Hack Clash Of Clans Gems Is At The Moment Is The Top
 
Research Paper Proposal Writing
 
how to jailbreak ios-Three New Impressive Apps For The Iphone
 
The Issue With Picking Right Writer – Professional Writer Dilemma
 
Who Will Probably Write Particular Paper For Me
 
How So That You Write That Essay
Site-harta
,,Donează sânge! Fii erou!'' Campanie națională de donare de sânge: 9-13 mai
 
Medici Pentru Tine – Prevenția salvează România
 
Văd Voci/Breaking The Silence
 
Conferința Internațională pentru Studenți “Psychosocial Research and Intervention in Contemporary Society – Youth Participation”
awesome-evaluation-form-26618770
Evaluarea activității didactice de la cursuri și lucrări practice semestrul I
Medicalis
First call for abstracts
12510514_10153907142202235_8154496034143774501_n
Donează sânge! Fii Erou!
1936258_931368030282444_6602676815207751445_n
Rezident party
NCHMCIV4
Neurosurgical Masterclass
 
Listă finală tabără de vară studenți 2016
OSM
Startul Precazărilor pentru anul universitar 2016-2017 în căminele UMF „Iuliu Hațieganu”
 
Listă provizorie Tabere Studențești 2016
 
Consiliul Director OSM al anului universitar 2016 – 2017
Biblioteca
Program funcționare bibliotecă sesiune de iarnă
 
Societatea Studențească de Chirurgie din România (SSCR)
 
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD)
med-books
Cercuri studențesti
 
Granturi de cercetare
 
TEDxEroilor Award! Proiectul ,,Donează sânge! Fii erou!''
 
The 11th National Congress of the Romanian Society of Angiology and Vascular Surgery
 
Rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte OSM
 
Tabere de vară pentru studenți 2016
Gentlemen in Business
Business Ladies Club organizează cea de-a doua ediție a conferinței Gentlemen in Business, destinată exclusiv domnilor.
Figura 5
Movies&Medicine
Figura 3
Cercul Studențesc de Farmacologie
Figura 2
Cercul Studentesc de Endocrinologie – INFERTILITATEA DE CUPLU
 
Alegeri pentru funcția de Președinte al ”Organizației Studenților Mediciniști” Cluj
 
Tabere Studențești 2016
 
TransMed
 
Schimburi internaționale
Figura 6
Simularea unei cercetari
 
Reprezentanți de an
 
Reprezentarea studenților
 
Clasament Tabere de Vară 2016
LCJJH18ZNI
4 yummy trail mix recipes to power you through the week
 
“Reports of illegal fireworks would be low on the priority list if there were any other calls for service pending at the moment